image

Cum să-ți găsești liniștea în zone sau clădiri zgomotoase – 30 ianuarie 2023

Sunetele sunt generate peste tot în jurul nostru și ne ajută să comunicăm, să ne orientam în spațiu și să ne ferim de pericole. Fără a intra prea mult în detalii, cele sub 50dB sunt considerate sunete care nu deranjează, 60dB este nivelul unei conversații normale, iar cele care depășesc 70dB sunt considerate zgomote. În sfera zgomotelor intră traficul auto și feroviar, larma aglomerărilor de oameni, șantierele, sirenele autoutilitarelor ș.a.m.d. Când un zgomot depășește 140db, acesta este perceput ca durere la nivelul timpanelor, iar în această categorie intră popularele petarde și artificii din anotimpul rece. După această introducere foarte sumară, e timpul să trecem la soluții cu care putem contracara disconfortul creat de zgomot. Pentru asta, trebuie știut că zgomotele care afectează imobilele se împart în trei categorii – exterioare, interioare și structurale, iar soluțiile sunt diferite pentru fiecare.

Cum ne izolăm de zgomotul exterior

Traficul intens, piețele aglomerate și zonele industriale sunt printre cele mai des întâlnite surse permanente de zgomot exterior. Acestora li se adaugă cele temporare și sezoniere, precum zgomotele de pe șantierele de construcții, localuri cu muzică la maximum, demonstrații și proteste, artificii și petarde. Din fericire, acestea sunt cel mai lesne de izolat în afara locuinței, prin simpla înlocuire a ferestrelor și a ușilor exterioare cu unele fonoizolante. În cazul construcțiilor noi, este bine ca izolarea fonică să fie luată în considerare încă din timpul fazei de proiectare, deoarece este mai lesne de implementat, iar spațiile libere din jur sau cele ocupate de construcții vechi, pot deveni în scurt timp șantiere zgomotoase. O soluție adițională este blocarea zgomotului la sursă, prin montarea unor ecrane de izolare acustică în jurul zonelor din care se emite acesta, dar asta ține de terți și nu ne putem baza mereu pe bună-credință.

Așadar, cele mai bune soluții pe care putem conta, sunt ferestrele fonoizolante. Acestea se caracterizează prin pachete cu trei foi de geam, sticlă de 4 până la 8mm grosime, geam duplex sau combinații ale acestor opțiuni. Toate se caracterizează prin greutate mai mare și o grosime mai mare a pachetului de geam, în raport cu cele obișnuite. Pentru a putea fi susținute pe termen lung, astfel de ferestre au nevoie de un profil rezistent, cu adâncimi constructive de cel puțin 70mm. La ambele cerințe răspund cu succes profilele VEKA, toate fiind exclusiv de Clasa A, cu peretele exterior de 3mm, sunt rigidizate cu armătură din oțel zincat de minimum 1,5mm și au adâncime constructivă cuprinsă între 70 și 82mm. Toate acestea le oferă o stabilitate mai mare decât a celor din clase inferioare din PVC,  la un preț mai atractiv decât cel al sistemelor din aluminiu cu barieră termică, precum și o durată de viață estimată la 50 de ani. În plus, o fereastră fonoizolantă oferă și eficiență termică superioară. Deoarece necesarul de izolare fonică diferă de la caz la caz, sfatul nostru este să apelezi la un partener VEKA pentru o evaluare și ajutor în alegerea celei mai bune soluții pentru ferestre și uși fonoizolante.

Cum ne izolăm de zgomotele vecinilor

În această categorie intră muzica sau televizorul cu sonor dat la limită, discuțiile pe ton ridicat sau zgomotele create de copii și animale de companie. Pentru atenuarea acestora, primul lucru pe care trebuie să îl faci este acoperirea orificiilor din jurul țevilor pentru instalațiile de căldură, apă curentă sau canalizare, prin care ai legătură directă cu vecinii. Apoi, închide și ține închise ușile camerelor prevăzute cu coloană de aerisire (băi, bucătării, cămări). Un alt artificiu pe care îl poți folosi este acoperirea suprafețelor interioare cu materiale moi, fonoabsorbante. Acestea previn reverberația (fenomenul care amplifică și prelungește durata zgomotelor) și pot fi covoare groase pentru podea, draperii, biblioteci cu cărți și mobilier tapițat. Dacă ești încă în relații bune cu vecinii zgomotoși, le poți recomanda și lor aceste soluții, pentru ca o parte din zgomot să fie absorbit la sursă. Aceste soluții dau rezultate, dar pot fi insuficiente dacă zgomotul este unul foarte puternic.

Ce este zgomotul structural și cum scăpăm de el

Dacă locuiești la bloc, sigur ai luat contact cu zgomotul structural. Acesta este produs de bormașini, ciocane și trântirea mobilierului sau a altor obiecte grele pe podea. El se propagă cu ușurință în toată clădirea prin intermediul structurii de rezistență. Acest fenomen are loc deoarece multe dintre blocurile construite până în anii 2000 folosesc ca soluție constructivă pereți de rezistență din beton armat, iar aceste diafragme continue transmit foarte bine vibrațiile. Prin urmare, găurirea unui astfel de perete și renovările vor fi resimțite în tot imobilul. Cum ruperea continuității prin demolarea sau secționarea pereților nu este o soluție, deoarece pune în pericol întreaga construcție, singura opțiune este la îndemâna sursei. Mai exact, scurtarea timpului de execuție prin utilizarea unor scule profesionale sau angajarea unei echipe experimentate. În această categorie de zgomot intră și tropăitul, iar acesta poate fi remediat tot la sursă, cu ajutorul unor mochete groase sau a montării parchetului peste o membrana fonoabsorbantă.

Rezumând, zgomotul cel mai ușor de izolat este cel exterior, prin montarea unor ferestre și uși fonoizolante, precum și prin închiderea balcoanelor. În plus, această investiție aduce ca bonus și o reducere a costurilor aferente încălzirii locuinței. Chiar dacă pare evident, e bine de menționat că ferestrele și ușile VEKA de Clasa A oferă un nivel ridicat de izolare fonică și termică doar atunci când sunt închise 😊.

Ți-a plăcut? Dă un share pe

Solicită ofertă
mail