image

Ce accesorii îmbunătățesc funcționalitatea ferestrelor? – 3 august 2021

Ferestrele cu tâmplărie PVC și geam termoizolant se află în topul soluțiilor eficiente de conservare a energiei și de asigurare a confortului. Acestea permit accesul luminii solare și aerisirea încăperilor, ținând afară zgomotul, temperaturile ridicate și frigul. Dacă profilele selectate sunt clasa A de la VEKA, atunci aceste elemente au și o durată de viață îndelungată, estimată la 50 de ani.

Cum pot să umbresc o cameră?

Cele mai populare metode de umbrire sunt draperiile, jaluzelele și storurile. Aceste soluții aduc un plus de culoare și sunt acționate fără a fi necesară deschiderea ferestrei, dar blochează lumina abia în interiorul locuinței. Astfel, pe timp de vară radiază în interior căldura provenită de la razele solare, iar acest fenomen este amplificat și de culoare, cele opace de culoare închisă, absorbind aproape întreaga cantitate de energie solară. Chiar dacă nu ajung la temperaturi îngrijorător de ridicate, ele pot crește costurile asociate răcirii locuinței și nu sunt alegerea ideală pentru case pasive. Pe timp de iarnă, jaluzelele și storurile nu prezintă dezavantaje, dar nici nu vă veți puteți baza pe ele că vor menține o temperatură oprimă în interior. În ceea ce privește draperiile, cele groase, din tavan până în podea, pot scădea eficiența caloriferelor, adesea montate sub ferestre și restrâng spațiul interior. Așadar, soluțiile de umbrire montate în interior au avantaje și dezavantaje, în funcție de sezon.

În schimb, soluțiile montate în exterior sunt eficiente pe tot parcursul anului. Astfel de soluții sunt rulourile și obloanele. Pe lângă umbrire, acestea reprezintă o barieră suplimentară împotriva zgomotului și a temperaturilor de afară, protejează fereastra de intemperii și lasă spațiul interior intact. Mai mult, ele pot permite aerisirea încăperilor pe timp de vară, dacă se alege un rulou cu plasă anti-insecte încorporat.

Din punct de vedere estetic, alegem rulourile sau draperiile?

Din punct de vedere pur estetic, cu siguranță draperiile sunt cele care impresionează prin culori, modele și accesorii. Rulourile, fiind proiectate pentru a fi 100% funcționale, nu afectează în niciun fel estetica interiorului, iar din exterior sunt abia vizibile când sunt retrase. Cu toate acestea, alegerea uneia dintre soluții nu înseamnă neapărat renunțarea la cealaltă. Rulourile se pot ocupa de umbrire, în timp ce draperiile pot completa cadrul interior din colțurile camerei și fără a ocupa prea mult spațiu.

Proiect Partener VEKA

Cum pot să las lumina să intre, dar fără să se facă foarte cald?

Cel mai bun procedeu ar fi acționarea ruloului sau a soluției de umbrire până se ajunge la cantitatea de lumină dorită. În caz că nu dorești sacrificarea luminii, poți opta pentru pachete de geam LOW-E cu 3 foi și krypron sau argon în interior. Pachetele de sticlă sunt în acest moment mult mai bune termoizolatoare decât acum 10-15 ani. Astfel, poți opta pentru pachete de sticlă mai complexe, mai bune pe post de bariere termoizolante. Chiar dacă de regulă acestea sunt mai groase și mai grele, profilele VEKA fiind de clasa A, deci mai puternice, nu au probleme în a le susține pe termen lung.

Sistemul de ventilație REGEL-air – de ce este de ajutor?

În orice spațiu închis, și mai ales în interiorul celor locative, apariția umezelii este inevitabilă. Fie că provine din baie, bucătărie sau aerul expirat, aceasta se poate acumula în timp și poate duce la apariția igrasiei. Pentru a preveni acest lucru, locuința trebuie aerisită periodic, poate chiar de mai multe ori pe zi. Cum astfel de proceduri nu sunt mereu la îndemână, s-a impus găsirea altor soluții, iar una dintre acestea este sistemul de ventilație VEKA REGEL-air.

VEKA REGEL-air

Această soluție asigură ventilația continua a locuinței, elimină umiditatea și permite accesul aerului proaspăt din exterior. VEKA REGEL-air reglează automat schimbul de aer, analizând mecanic diferențele de presiune din interiorul și exteriorul clădirii. Fluxul de aer este controlat prin intermediul a două module distincte care permit o ventilație eficientă, fără a crea senzația de curent. Sistemul poate fi montat pe toate profilele clasa A de la VEKA și poate fi aliatul de care ai nevoie pentru combaterea mucegaiului.

Bineînțeles, dacă nu dorești să apelezi la o casetă de ventilație, asigură-te că sistemul de feronerie al ferestrei permite și aerisirea pasivă. Poți solicita acest lucru discutând cu partenerul VEKA la momentul achiziției.

Descoperă mai multe despre accesoriile de clasă A din video-ul de mai jos.

Ți-a plăcut? Dă un share pe

Solicită ofertă
mail