image

Ce au în comun ferestrele și hainele de iarnă: alese bine, ambele îți protejează confortul și bugetul – 23 octombrie 2025

Viața de zi cu zi, tehnologiile care și-au dovedit repetat eficiența și natura ne-au oferit de foarte multe ori inspirația pentru a găsi răspunsuri simple la probleme complexe. Acest principiu se aplică și în lupta cu frigul. Omenirea a început prin a utiliza blănuri și refugii naturale pentru a se adăposti de intemperii și temperaturi scăzute. A continuat prin a-și construi locuințe din materiale existente în natură și a-și produce îmbrăcăminte mai ușoară și mai rezistentă. A evoluat constant, ajungând în momentul de față să fabrice materiale sintetice care depășesc în materie de termoizolare, rezistență, durabilitate și raport preț-performanță cam orice material natural. Drept urmare, în industria hainelor termoizolante de înaltă performanță singurele materiale naturale care și-au păstrat popularitatea sunt lâna merinos și puful păsărilor, însă acesta din urmă nu este privit cu ochi tocmai buni.

Similar, în industria tâmplăriei lemnul a pierdut teren din cauza sensibilității sale la umiditate, degradare organică și putregai. Aluminiul a rămas pe poziție în cazul pereților cortină, acolo unde își justifică prețul ridicat. Iar PVC-ul de înaltă calitate, precum cel creat de VEKA pentru sistemele sale exclusiv de Clasa A, s-a impus ca una dintre cele mai populare soluții pentru tâmplărie, mulțumită eficienței sale energetice, accesibilității, rezistenței și durabilității estimate la 50 de ani (în cazul sistemelor VEKA). Această comparație a tâmplăriei cu hainele de iarnă nu a fost aleasă întâmplător. Motivul este că asemănările dintre acestea sunt numeroase și nu se limitează doar la natura materialelor.

Straturile care contează

O ținută corectă de iarnă nu înseamnă să luăm pe noi cea mai groasă geacă, pantaloni călduroși dar incomozi, orice pereche de ghete e la îndemână și accesorii cât cuprinde. O ținută corectă presupune îmbrăcarea în straturi, cu unul impermeabil și rezistent la vânt pe exterior, unul termoizolant la mijloc și un strat subțire, absorbant și care se usucă ușor pe piele. Această așezare în ”layere” se regăsește și în eficiența ferestrelor și a ușilor termoizolante.

Astfel, sistemele VEKA au minim 5 camere interioare și perete exterior rezistent cu grosime de 3mm. Mai departe, ele sunt prevăzute cu drenaj pentru apă și clapete pentru ventilație, iar vitrajele cu două sau trei foi de sticlă Low-E și 4S au unul sau două straturi de aer, argon sau kripton între ele. Rolurile pe care le îndeplinesc aceste straturi și accesorii ale ferestrelor se aseamănă foarte mult cu cele ale unei ținute de iarnă în layere, diferența fiind că, în cazul tâmplăriei termoizolante, această structură oferă eficiență energetică și confort atât iarna, cât și pe timp de vară. În plus, sistemele VEKA pot fi întărite și cu armătură specială termoizolantă, pentru un plus de eficiență în cazul construcțiilor nZEB sau pentru a îndeplini cerințele foarte stricte ale caselor pasive.

Totodată, făcând parte din gama premium, sistemele VEKA vor primi garantat doar accesorii, garnituri și feronerie de cea mai bună calitate, în timp ce montajul se va face cu rigoare germană, de fiecare dată când este realizat de un partener acreditat VEKA România. Așadar, VEKA nu înseamnă doar sisteme exclusiv de Clasa A, ci un întreg pachet de produse și servicii, puse în operă cu rigoare germană.

Ce pierzi când alegi cea mai ieftină opțiune

Industria fast-fashion a împins prețul hainelor către sume derizorii, dar, în același timp a scăzut foarte mult și calitatea. Practic, acum este imposibil să găsești în această categorie calitatea, rezistența și durabilitatea de care ai nevoie pentru o ieșire sigură și confortabilă pe munte, mai ales pe timp de iarnă.

La fel se întâmplă și în cazul tâmplăriei pentru ferestre și uși termoizolante. Există pe piață profile cu prețuri foarte mici, care în fotografii arată excelent, iar pe hârtie promit performanțe fantastice. Problemele apar când promisiunile sunt puse la încercare și se constată că printr-o haină ieftină de iarnă trece vântul și apa, în timp ce profilul ”ieftin și bun” se curbează, se fisurează, cedează în dreptul sudurilor sau iese din șuruburi la doar câteva luni după montaj. În ambele situații nu îți rămâne decât să uiți de banii dați pe alternativele ieftine și să reinvestești în produse de calitate. Din păcate, atunci când vorbim de ferestre termoizolante, costurile și deranjul sunt destul de mari chiar și atunci când se aleg opțiuni ieftine.

Nu mai vorbim despre pierderile de energie și disconfortul pe care îl creează odată ce încep să se deterioreze. Prin urmare, atunci când te pregătești să alegi tâmplăria pentru noua ta casă sau când te-ai decis să înlocuiești ferestrele cu unele eficiente energetic, ia în calcul beneficiile pe termen lung ale acestei investiții și uită de oferte incredibile, promoții ”doar azi” și prețuri prea bune să fie adevărate.

Investiție vs cost real

Unul dintre cele mai dăunătoare efecte ale expunerii îndelungate la produse de calitate îndoielnică este că, încetul cu încetul, dispar din memoria colectivă noțiunile care definesc ceea ce înseamnă cu adevărat un lucru de calitate. Odată cu acestea, se uită și că poate cea mai importantă consecință a durabilității este că evită risipa energiei și a resurselor limitate. Revenind la comparația noastră, o haină de iarnă bună înseamnă cercetare și dezvoltare a materialelor care intră în componența sa, croială rezistentă, teste și control al calității. Fiecare dintre acestea înseamnă câte un cost, iar suma lor se reflectă în prețul final. Orice scurtătură scade acest preț, însă are impact și asupra calității până când, tot scăzând, se ajunge la calitatea unui produs ”fake” sau a unuia ”făcut pe vapor”.

Același lucru se întâmplă și în cazul profilelor din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Copiind doar aspectul fără a se ține cont de materie primă, rețetă PVC, precizia matrițelor și a producției, teste și controlul riguros al calității produsului finit, ceea ce rezultă este mai degrabă un deșeu obținut cu risipă de energie și materiale prețioase. De multe ori, un produs de acest fel este atât de contaminat încât nici nu mai poate fi reciclat.

Din aceste motive, calitatea reală a unui sistem de tâmplărie, precum cele fabricate de VEKA, are la bază o multitudine de factori. Printre aceștia se numără investiții în producție cu impact redus asupra mediului, cercetare-dezvoltare în laboratoare proprii, control și teste riguroase. Din toate aceste investiții decurge calitatea care asigură rezistență și durabilitate estimată la peste 50 de ani a sistemelor VEKA, eficiență energetică de nivel înalt, cât și posibilitatea de a fi reciclate de până la 10 ori. În ce privește recuperarea ferestrelor ieșite din uz, VEKA este de asemenea unul dintre cei mai mari reciclatori din Europa, operând propriile centre localizate în Germania, Franța și UK.

Nu cumpăra doar după „culoare”, dar asigură-te că ai de unde alege

Culoarea tâmplăriei este un factor subiectiv cu o foarte mare greutate în alegerile celor cu simț estetic dezvoltat și care trece în plan secund pentru cei interesați în primul rând de specificații tehnice și performanțe. În ambele cazuri, este bine să existe opțiuni, din moment ce în multe situații decizia finală nu aparține unei singure persoane, ci unui cuplu sau întregii familii.

Ce trebuie știut este că, în cazul folierilor de orice fel și mai ales în cazul celor cu nuanțe închise, calitatea finisajului și a profilului, aplicarea în condițiile stabilite de producător și armarea corectă a profilului joacă roluri deosebit de importante în rezistența îndelungată a folierii și a tâmplăriei. Din aceste motive, sistemele VEKA se personalizează doar cu soluții furnizate de companie și care numără peste 80 de nuanțe RAL sau imitații lemnoase, 14 texturi unice SPECTRAL și cele 11 suprafețe texturate ale noii tehnologii FEINSTRUKTUR. Acestora li se adaugă posibilitatea placării cu aluminiu la exterior, un extra hard-shell ce sporește rezistența la intemperii, și vopsirea electrostatică în peste 2.000 de nuanțe RAL. În ce privește armarea, VEKA pune la dispoziția partenerilor săi platforma WinDoPlan, un instrument cu ajutorul căruia se calculează grosimea armăturii din oțel zincat în funcție de nuanța finisajului, o grosime care pornește de la minimum 1,5mm, precum și rezistența statică a elementului de tâmplărie, esențială în cazul elementelor de dimensiuni atipice.

Dacă această comparație între ferestre și îmbrăcămintea potrivită de iarnă a făcut mai clar motivul pentru care cel mai bine este să investești din start în calitate, începe drumeția de peste 50 de ani presărată cu eficiență, confort și economii de energie, contactând unul dintre partenerii acreditați VEKA.

Ți-a plăcut? Dă un share pe

Solicită ofertă
mail