image

Cum ne pregătim pentru a evita reparațiile la ferestrele VEKA de Clasa A – 16 iunie 2023

În cadrul acestui articol ne-am propus să parcurgem și să clarificăm diferența dintre garanția unei ferestre și durată de viață estimată a profilului, fereastră expusă în showroom vs. fereastră pusă în operă și care sunt opțiunile în caz că totuși se întâmplă să întâmpini probleme cu ferestrele sau ușile termoizolante de clasa A.

Garanție vs. durată de viață estimată la 50 de ani

Garanția aferentă ferestrelor și ușilor termoizolante este acordată de producătorii elementelor de tâmplărie PVC, iar eventualele reparații sau înlocuiri solicitate de beneficiari cad în responsabilitatea acestora. Chiar și atunci când problema ține de profil, tot compania care a produs și montat ușa sau fereastra termoizolantă este răspunzătoare de satisfacția clientului final, iar compania în cauză va beneficia de garanția oferită de producătorul profilului sau al altor componente, fără ca beneficiarul final să fie afectat sau implicat în vreun fel.

Deoarece ferestrele și ușile termoizolante reprezintă un ansamblu de produse și servicii, format din profil, geam, feronerie, finisaje și montaj, garanția poate fi unitară și acordată pentru întreaga lucrare sau poate avea termene și condiții diferite pentru fiecare element în parte. Datele contractuale variază de la o companie la alta, așa că, pentru a lua o decizie informată, cere producătorilor de ferestre și uși termoizolante informații detaliate despre garanție și condițiile de acordare a acesteia înainte de a plasa o comandă fermă.

În ceea ce privește durabilitatea de 50 de ani, aceasta se referă exclusiv la profilele VEKA de Clasa A și este estimată pe baza testelor de laborator efectuate de grupul german. Având în vedere că profilul unei ferestre este componenta care asigură rezistența, stabilitatea și prinderea în perete a întregului sistem, durata de viață a acestuia poate fi considerată, in extenso, durata de viață a ferestrei. Geamul – poate fi înlocuit, feroneria – se poate lubrifia, repara sau înlocui, garniturile – sunt considerate consumabile, dar înlocuirea profilului înseamnă practic înlocuirea întregii ferestre sau uși termoizolante și operațiuni care implică mai mult efort.

Ținând cont de toate cele de mai sus, și pentru a respecta estimarea, sistemele VEKA ajung doar la parteneri care împărtășesc concepția lucrului bine făcut. Astfel, o fereastră sau ușă cu profil VEKA are întotdeauna feronerie de calitate, este produsă cu utilaje moderne și este montată de profesioniști responsabili, atenți la fiecare detaliu. Totuși, trebuie înțeles că durata de viața estimată la 50 de ani nu este o garanție, ci o promisiune la care se poate ajunge dacă ferestrele și ușile cu profil VEKA operează în limitele normale, iar beneficiarul le acordă periodic întreținere tehnică profesională.

Rolul beneficiarului în succesul ferestrelor de Clasa A

În cazul construcțiilor cu vechime, rolul beneficiarului înainte de recepție se reduce la alegerea profilului, a performanței pachetului de geam termoizolant și a nuanțelor pentru folieri și accesorii. Pentru acestea trebuie avut în vedere că o foliere expusă în showroom poate căpăta alte nuanțe când reflectă lumină naturală și că profilele unei ferestre puse în operă sunt prevăzute cu găuri pentru drenaj, glafuri sau profil de înălțare.

În cazul construcțiilor noi, rolul beneficiarului începe cu mult înainte de a se pune problema tâmplăriei. Spre exemplu, dacă noua casă este construită pe un teren al cărui studiu geotehnic prezintă hibe, elementele structurii de rezistență nu sunt dimensionate corespunzător sau constructorul nu respectă regulile de execuție, defectele care pot apărea în structura clădirii, afectând buna funcționare a tâmplăriei, devin chestiuni mult mai importante decât o fereastră care nu se închide cum trebuie. Prin urmare, selectarea constructorului pe criterii de profesionalism, experiență și seriozitate, documentația completă și corectă, consultarea unui verificator de proiect și vizitele dese pe șantier sunt micile secrete care previn tasările, fisurile, infiltrațiile și, implicit, a problemelor legate de tâmplărie.

Un alt aspect de care trebuie ținut cont în cazul ferestrelor pentru construcții noi este tipul montajului. Pentru eficiență energetică, izolare fonică și prevenirea neplăcerilor legate de condens și mucegai, tocul ferestrei trebuie să devină un tot unitar cu ansamblul, astfel încât nici o fâșie a peretelui să nu rămână expusă factorilor externi, iar îmbinarea dintre toc și suprafața de susținere să fie închisă etanș. Alegerea soluției de montaj încă din faza proiectării noii construcții este o idee bună, atât pentru eficiența ulterioară a ferestrelor, cât și pentru a nu întâmpina probleme de instalare. În mod ideal, tipul de montaj este stabilit împreună cu arhitectul, constructorul și producătorul de tâmplărie. Astfel, nu te vei trezi că ferestrele arată altfel decât ți le-ai imaginat și nu te vei lovi de surprize precum nevoia de a tăia din termoizolație. După cum se poate observa, montajul unei ferestre înseamnă mai mult decât niște găuri cu bormașina și câteva dibluri. Cele mai multe probleme legate de funcționalitatea și eficiența unei ferestre termoizolante apar datorită montajului defectuos și pot duce uneori la nevoia de a înlocui complet elementul. Din aceste motive, se recomandă ca montajul să fie efectuat doar de profesioniști care știu exact ceea ce fac și nu recurg la improvizații înșelătoare.

Ce fac dacă fereastra mea de Clasa A dă semne de oboseală înainte să împlinească 50 de ani?

Chiar dacă profilele VEKA de Clasa A oferă o rezistență peste medie, fiind testate și trecute printr-un control al calității riguros înainte de a ieși pe poarta fabricii din Germania, micile defecte nu pot fi excluse 100%. Totodată, producția și montajul ferestrelor și al ușilor sunt procese complexe, în timpul cărora pot apărea erori imperceptibile, imposibil de prevăzut. Așa cum se întâmplă în orice domeniu cu multe variabile, perfecționarea continuă duce la un număr tot mai redus de probleme, însă eliminarea completă a erorilor va fi întotdeauna un vis irealizabil. Prin urmare, dacă întâmpini probleme cu o fereastră VEKA în timpul perioadei de garanție, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să contactezi partenerul VEKA care le-a produs și montat. Dacă perioada de garanție a fost depășită, este recomandat să apelezi în continuare la același producător-montator, iar dacă acest lucru nu este posibil, alege un alt partener VEKA din zona ta. Reparațiile efectuate după expirarea garanției se vor face contra-cost, dar vei primi garanție pentru intervenție, iar VEKAnicii abia așteaptă să-i cheme cineva.

Ce mai trebuie să știi este că dacă optezi să faci montajul în regie proprie sau cu terți, garanția poate fi mai redusă, iar dacă se constată că a fost realizat defectuos, există riscul ca garanția să devină nulă.

Ți-a plăcut? Dă un share pe

Solicită ofertă
mail